Archive for May, 2008
Dacă n-aş fi fost cine sunt
… pentru că, într-o anumită măsură, ceea ce facem ne defineşte ca oameni. Dar dacă n-aş fi făcut ceea ce fac?!…
Nu m-am visat astronaut, nici un moment nu mi-am dorit să merg în armată şi să devin lunetist, n-am avut fantezia poliţistului care pune tâlharii cu botu’ pe labe.
Dacă n-aş fi făcut ceea ce fac, mi-ar fi plăcut să car o boxă. Da, să o car în spinare până sus, pe scenă, să-i conectez mufa, să-i trag un “doi, zece”, să bat cuba cu pletosu’ pentru care se calcă în picioare ăia 20.000 de copii… Mi-ar fi plăcut să stau la mixer, la lumini, să zdrăngănesc la chitară, de probă, înaintea concertului. Să călătoresc într-un autobuz aiurea prin lume, să nu îmi amintesc unde e “acasă” şi nici când am fost ultima dată acolo, să-mi simt părul ridicându-se pe mână la primul acord răsunând cu zeci de mii de waţi putere, să adorm cu capul în poala fetei de la backing vocals, mereu alta, să mă plictisesc după-amiaza la câte un acustic filmat, ca Marley ăsta de dedesubt…
Kylie
La 40 de ani reuşeşte să dea impresia că parcă niciodată nu i-a stat mai bine pe scenă decât acum.
Cu riscul de a-mi mai lua un “Dumnezeu să te odihnească” de la Radu, All I See, de pe X:
N-am uitat cu toţii
Via Hotnews :
Iliescu s-a aflat, lovitura ta de stat! Iliescu vom vota, fara kent, dolari, cafea!
de D.T. HotNews.ro
Marţi, 20 mai 2008, 16:33 Actualitate | Politic
Ion Iliescu face de cateva zile apologia alegerilor din 20 mai 1990, cazute in Duminica Orbului. Le prezinta ca fiind primele alegeri libere, lauda ceea ce el numeste civilitatea candidatilor si calitatea dezbaterilor. Istoria retine insa alte fapte: o manifestatie reprimata in forta in februarie 1990, atacuri furibunde impotriva partidelor istorice, sedii devastate, un limbaj politic violent si dispret fata de manifestantii din piata Universitatii pe care Ion Iliescu, lipsit de civilitatea clamata astazi, i-a numit golani si huligani. A fost o campanie primitiva la propriu si la figurat. O campanie in care sloganurile au gravitat in jurul unui singur om: Ion Iliescu. Inventarul lor din presa vremii rezuma doua stari de spirit: neocomunism si anticomunism.
Sloganuri anti-Iliescu si anti-FSN
* Iliescu s-a aflat, lovitura ta de stat
* Zoe si cu Nicu si-au schimbat taticu’
* Ceausescu, nu fii trist, Iliescu-i comunist
* Iliescu judecat pentru haosul creat
* Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea
* Iliescu nu uita, Muresu-i opera ta
* Iliescu pentru noi este Ceausescu II
* Tineti minte cinci cuvinte: e mai rau ca inainte
* Preaf. Teoctist si Tov. Iliescu binecuvanteaza realegerea neocomunismului in Romania
* Nu vrem vila la Sosea, noi iti vrem demisia
* Iliescu nu uita, te votam la Moscova
* Ceausescu scoala-te, sa vezi noul PCR
* FSN, FSN, du-te in URSS
* Jos Iliescu, Jos Chitac, Jos nomenclatura
* Iliescu nu dezbina tara. Va rugam-demisia
* Jos Iliescu si Guvernul comunist
* Cine este FSN-ist, este prost ori securist
* Iliescu KGB, adevarul unde e
* Doar lenesilor le e frica de privatizare. Prin privatizare, comunismul moare
* Libertate, te iubim. Ori invingem, ori murim
Sloganuri pro-Iliescu si pro-FSN
* Stampila trandafir este al libertatii gir
* Iliescu nu ceda, muncitorii toti te vrea
* Soarele rasare, Iliescu-apare
* Iliescu sa fii tare, cum a fost Stefan cel Mare
* Iliescu vom vota, fara kent, dolari, cafea
* Iliescu e roman si are sufletul bun
* Noi suntem uniti, nu suntem platiti
* Moarte intelectualilor
* IMGB face ordine
* Nu ne vindem tara
* Iliescu nu ceda, tara te va apara
* Liberali si taranisti, puneti mana si munciti
* Noi muncim, nu gandim
Potrivit agentiei Newsin, perioada de pana la alegeri a fost marcata de demonstratiile generate de anuntul fostului CFSN de a participa la alegerile generale, dupa ce, in decembrie 1989, mentionase ca va fi doar un organism de conducere provizoriu si nu va participa la niciun proces electoral.
Primul din seria evenimentelor ce au dus la fenomenul “Piata Universitatii” si la mineriade a fost mitingul organizat la Bucuresti, in Piata Victoriei, in 28 ianuarie 1990, de PNtCD, PNL, PSDR si alte partide care protestau fata de ascensiunea politica a FSN, care anuntase ca va participa la alegeri ca uniune reprezentativa a fortelor democratice.
In paralel, avea loc o contramanifestatie organizata de FSN si sustinuta de muncitorii de la IMGB, ICTB, IMMR si IIRUC.
In 29 ianuarie 1990, sustinatorii Frontului au devastat sediile partidelor istorice din Capitala. Asediat in sediul PNtCD din Piata Rosetti, liderul PNtCD, Corneliu Coposu, era evacuat de catre primul-ministru, Petre Roman.
In urma apelurilor lansate in mass-media de seful statului, Ion Iliescu, presedintele CFSN, pentru oprirea manifestatiei din Piata Victoriei, au sosit in Capitala peste cinci mii de mineri din Valea Jiului.
Inarmati cu bate si lanturi au devastat sediile principalelor partide istorice si au scandat lozinci ca “Moarte intelectualilor!” sau “Jos cu fiii de chiaburi si legionari!”. Era a doua venire la Bucuresti a minerilor, dupa mitingul anticomunist din 12 ianuarie 1990, se arata intr-un documentar realizat de agentia Newsin.
In aprilie 1990, au inceput mitingurile electorale din Piata Universitatii.
In 22 aprilie, in urma unui miting electoral al Blocului National al Partidelor de Centru (in Piata Unirii) si al PNTCD (in Piata Aviatorilor), o parte dintre manifestanti ocupau Piata Unversitatii, denuntand deturnarea idealurilor revolutiei din decembrie de catre puterea nou instalata. Manifestatia a continuat aproape trei luni, participantii scandand lozinci anticomuniste si lansand “imnul golanilor”, asa cum ii denumea Iliescu pe protestatari.
Mai bine haimana, decat tradator
Mai bine golan, decat dictator
Mai bine huligan, decat securist
Mai bine mort, decat comunist
Iliescu a fost ales presedinte la 20 mai 1990, in Duminica Orbului (a sasea duminica dupa Paste), potrivit calendarului ortodox, noteaza NewsIn. La 18 ani de atunci, pe 1 iunie, tot in Duminica Orbului, romanii vor fi chemati la urne sa isi aleaga primarii si consilierii.
Doar FSN, PNL si PNTCD au promovat candidati la presedintie in primul scrutin postdecembrist: Ion Iliescu (FSN), contestat intrucat era perceput ca un activist al PCR si continuator al aceluiasi sistem, Ion Ratiu (PNTCD) si Radu Campeanu (PNL), ambii reintorsi in tara dupa o perioada de exil.
Îmi place chitara, dar mă tratez!
Acesta este dictonul sub care mi-am petrecut sfârşitul de săptămână.
M-am întâlnit cu o tipă bine, la 39-40 de ani şi ne-am simţit excelent împreună. Desigur, n-am putut face asta în oraşul natal, că mă vede lumea şi nu ştii niciodată cine te surprinde în offside. Chiar şi aşa au apărut câteva imagini, din care m-am sustras în ultima clipă, astfel încât nimeni nu va putea demonstra că eu eram cel căruia îi face tipa cu mâna.
Get the Flash Player to see this player.
“La Mulţi Ani uitare, Dinamo!”
Titlul este un citat. La fel şi urmatoarea afirmaţie:
“Dinamo, Steaua şi Iliescu sînt cele mai vechi fraude în vigoare ale vieţii publice româneşti”.
Traian Ungureanu, un român atipic, din păcate:
Din nou despre lichele
Un avertisment şi două cuvinte:
Următorul text poate cântări decisiv în luarea deciziei de a emigra din România.
A se citi numai în contextul unei profunde înrădăcinări în patria lichelelor.
Gabriel Liiceanu
http://cotidianul.ro/gabriel_liiceanu_din_nou_despre_lichele-45627.html
Far away, this ship is taking me far away…
…ce bine c-a fost doar un vis urât!…
se făcea că scriam cu îndârjire despre lucruri teribile, care îmi măcinau fiinţa în fiecare clipa a vieţii mele…un coşmar!…
apoi am deschis ochii şi m-am trezit la realitate… am zâmbit… mă aflam pe puntea unui vaporaş care despica Sena în două… era noapte si ploua torenţial, însa nu îmi păsa, mă încăpăţânam să rămân pe punte… cu inima larg deschisă…
eram fericit… nimic nu mă putea atinge…
Cel mai penal dintre pământeni
S-ar putea să fi scăpat lecturii dumneavoastră, dar nu vă impacientaţi, suntem anunţaţi că va fi reeditat în 2010.
Prefaţă
Cel mai toxic individ din istoria fotbalului din România nu va fi dat uitării. Pentru că el nu moare, nici măcar nu se transformă. Rămâne acelaşi personaj caragialian, grotesc şi cabotin, care a guvernat o competiţie ce îl merită pe deplin. Scuzaţi termenul impropriu “competiţie”.
Mitică nu pleacă nicăieri. Rămâne aici, cocoţat pe dâmbul de găinaţ, amintindu-ne în continuu cine suntem şi de unde venim. Cu grimasele lui, cu expresia feţei sale atunci când disimulează, cu ochii bulbucaţi când ne spune câte zeci de milioane valorează Goian. N-o mai dăm după cireş, ieşim în faţă şi anunţăm răspicat că miliţianul universal Mitică Dragomir, hingherit momentan de o Justiţie aservită politicului, deci şi deputatului PRM Dragomir, va candida încă o dată la şefia Ligii aparent Profesioniste de Fotbal.
Poate că nu toată lumea înţelege care este efectul propagat asupra fotbalului de înlănţuirea - termen deloc accidental ales - mandatelor dragomiresciene. Să încercăm o explicaţie: imaginaţi-vă momentul Cernobîl ‘87 repetându-se zi de zi, vreme de 20 de ani. Acum e mult mai lesne de înţeles provenienţa unor exemplare ca cele proiectate ostentativ pe tubul catodic, sau cu cristale lichide, la ora ştirilor din sport, nu?
Stimaţi iresponsabili din fotbal, votaţi Dragomir 2010. Fără el în fruntea voastră, fotbalul romanesc ar fi ca o stână fără câini, ca muntele Găina fără fete, ca sifonul fără bule, ca ciorapii fără miros de picioare. La mai mare, tovarăşe Dragomir!
Ca un bun creştin
Deşi am ieşit de ceva vreme din postul Paştelui, spiritul creştin îmi este serios pus la încercare zilele acestea, în sensul că trebuie să mă abţin de la a mă bucura de răul altora. Îmi muşc buzele, îmi încleştez pumnii, trebuie să rezist tentaţiei de a zâmbi satisfăcut.
Şi ce dacă Societe Generale va anunţa marţi o cifră de afaceri pe 2007 mică precum cocoşatul lângă Notre Dame, din cauza găurii de 4,9 miliarde diametru, dată de bursierul Kerviel!… Pentru simplul motiv că îţi iau comision şi dacă te deplasezi pe trotuarul unde au ei bancomat, ori pentru că îţi împrumută bani pe care îi returnezi cu 150% dobândă, pentru asemenea lucruri ar trebui să ne bucurăm de răul lor?! Citesc ştirea şi mă lupt din răsputeri cu rânjetul care mi se instalează în colţul gurii.
Stăpânul Stelei, finanţatorul şi călăul ei, cel al cărui nume evit să-l scriu aici din raţiuni de igienă, este urmărit penal pentru o sacoşa. De bani. La câte găleţi, cu lătură, a aruncat el în stânga şi-n dreapta, ăştia şi-au găsit să-l ancheteze pentru o sacoşă. Tind să mă revolt, dar apoi îmi zic că e bine şi aşa şi râd tâmp în faţa televizorului. Mai citesc şi că i-ar vinde pe Goian şi pe Dică, dar nu vrea nimeni să-i cumpere. Păi dacă nu găseşte pe cineva care să şi-l dorească pe Dică, atunci să mituiască pe cineva să şi-l dorească pe Dică: “Ia d-’aci 4 milioane (foşnet de pungă de plastic de la Real, hipermarket, nu Madrid) şi cumpără-l pă Dică, daaaa????”.
Să nu ne bucurăm deci de răul altora. Pentru că nu în toate cazurile răul e pe măsura relelor lor.
I need a country to believe in, ’cause I don’t believe in my own…
Râdem şi glumim…
Dan Tapalaga despre o glumă care merge prea departe
Şi o întrebare pentru George, care privea astăzi cu o oarecare uimire încrâncenarea pe care o transmit atunci când vine vorba despre realitatea românească a zilelor noastre: pe tine nu te “macină” nimic citind lucruri ca cele despre care scrie Tapalaga?
Jurnal de campanie
De campanie electorală, of course. Este o perioadă de sublimă greaţă pentru naţiune, al cărei ficat intoxicat de 45+19 ani de minciună trebuie să treacă din nou printr-o cură de lături electorale. Ne-am obişnuit cu alegerile libere într-o democraţie patent românesc: se minte mult într-o parte, nimeni nu-şi mai face iluzii în cealaltă parte. Eşti liber să alegi ce vrei tu. Din nimic.
Se spune că, uneori, pentru a întelege ceea ce se întâmplă în prezent, trebuie să cercetezi trecutul. Ceea ce vă doresc şi vouă.
PCR - Începuturi
Finele celui de-al doilea război mondial ne plasează sub semnul unor circumstanţe teribil de neprielnice. Impresia finală pe care am încercat să o lăsăm, aceea de susţinători ai alianţei antihitleriste, nu îi sensibilizează sub nici o formă pe vecinii noştri roşii. De altfel planul sovietizării estului Europei probabil că n-a ţinut cont nici un moment de orientarea avută în timpul războiului de o ţară sau alta. În spatele Cortinei se nasc monştrii cu feţe de îngeraşi. Pe al nostru l-a chemat Frontul Naţional Democrat. Sună cunoscut?
8 noiembrie 1945. Zeci de mii de români se adună în Bucureşti pentru a-l aclama pe Regele Mihai şi pentru a-şi arăta susţinerea faţă de societatea democratică pe care Casa Regală o promite. Este momentul în care comuniştii îşi încep indelungatul număr de teroare. Ion Mihai Pacepa îşi aminteşte în spovedania sa, “Orizonturi Roşii”:
“Data de 8 noiembrie 1945 a fost prima zi de Mihail şi Gavril sărbătorită în libertate după dominaţia fascistă şi sute de mii de români s-au strâns în faţa Palatului Regal ca să-şi exprime simpatia şi sprijinul faţă de Regele Mihai… Prin mulţime se aflau o sumedenie de tineri ca mine, dar mai erau şi profesori, avocaţi, doctori, oameni de afaceri şi chiar muncitori şi ţărani, care încercau să arate că regele era un simbol a ceea ce mai rămăsese din democraţie.
…
Peste drum de Palatul Regal din Bucureşti se afla o cladire masivă, impunătoare, încă neterminată în parte, care fusese construită de guvernul pronazist pentru a folosi drept Comandament General al Ministerului de Interne […] Aceasta a fost prima instituţie pe care armata sovietică şi forţele comuniste au pus mâna după război. De acolo au venit primele rafale de gloanţe îndreptate direct asupra populaţiei care scanda “Trăiască regele”. Pe vremea aceea înca nu ştiam că forţele comuniştilor sovietici şi români nu-şi pierd timpul cu focurile de avertisment, trase în aer. Abia mai târziu am aflat că gloanţele, la fel ca orice bunuri materiale, sunt mult mai importante pentru ei decât vieţile oamenilor. Atunci când s-a auzit răpăitul celei de a doua rafale, am văzut oameni căzând pe jos, am auzit ţipete de durere şi am înţeles. Ca la comandă, masele de oameni, şocate şi îngrozite, s-au întors spre Ministerul de Interne, observând cu toţii mitralierele grele instalate pe balcoane, din gurile cărora ţâşniseră plumbii ucigaşi. După cea de-a doua salvă de gloanţe au apărut sute de camioane, până atunci ascunse pe străzile lăturalnice din apropiere. Acestea erau pline cu câteva sute de muncitori îmbibaţi bine cu alcool şi înarmaţi cu bâte, lanţuri şi drugi de fier. S-au îndreptat direct către noi, făcându-se loc în jurul lor. “Asasinii” “Criminalii”, s-a auzit din piepturile a peste o sută de mii de oameni.”
Aşadar nu mineri, muncitori. Tot cu “m” începe. Sună cunoscut? Acelaşi episod apare evocat şi în “Memorialul Durerii”, al Luciei Hossu Longin:
“De ziua regelui, la 8 noiembrie, ştiind că Bucureştiul îl va sărbători pe tânărul suveran, ministrul de interne, Teohari Georgescu, dă un comunicat în care afirmă că PNL şi PNT pun la cale o manifestare ilegală, antidemocratică. În dimineaţa zilei de 8 noiembrie, peste cincisprezece mii de oameni, purtând drapele şi portrete ale regelui, s-au adunat în faţa palatului. Totul a decurs paşnic până când, în mulţime, au pătruns camioane, încărcate cu trupe de şoc, muncitori înarmaţi cu pistoale şi cu arme automate, alături de ei, soldaţi din divizia Tudor Vladimirescu. Dând la o parte masa democratică, guvernul Groza a instituit o adevarată teroare. Agenţii lovesc cu răngi de fier, se trage în manifestanţi, sunt morţi şi răniţi de ambele părţi. În ţară, liderii locali ai PNL si PNŢ sunt vânaţi, arestaţi şi chiar omorâţi. În Europa de Est, 8 noiembrie 1945 a reprezentat primul mare miting anticomunist.” Oameni simpli ieşiţi în stradă pentru libertate, măcelăriţi de semeni de-ai lor manipulaţi, în numele democraţiei. Sună cunoscut?
Sovieticii dezlănţuie iadul. Anii ‘40-’50 sunt cei mai sângeroşi. Deopotrivă intelectualii, ţărănişti şi liberali, în frunte cu Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, cât şi partizanii din munţi, practic tot ce a însemnat rezistenţă anticomunistă moare de glonte sau prin exterminare în închisorile comuniste sau la Canal. Sunt anii în care doctrina omului nou este instaurată prin teroare, în timp ce demnitatea umană şi libertatea sunt smulse cu cleştele de cuie şi transformate într-o amintire. Cei care tac şi suportă, în genunchi, rămân în viaţă. Cei care se opun, aşteptând salvarea de la americani, mor aşteptând.
Şi americanii nu mai vin
Neagu Djuvara explică în autobiografia sa, “Amintiri din pribegie”:
“Slăbiciunea Aliaţilor a apărut abia atunci când sovieticii au impus guverne nereprezentative în România şi în Polonia, apoi alegeri măsluite, trucate şi când anglo-americanii n-au avut curajul să pună piciorul în prag - cu riscul provocării unui al treilea război mondial. Dar noi trebuie sa ne dăm seama că o asemenea slăbiciune este inerentă unor regimuri democratice, unde există un Parlament şi o opinie publică. Cine-şi poate închipui că dupa şase ani de război cumplit, cu milioane de morţi, de invalizi şi de vaduve şi cu pierderi materiale incalculabile, opiniile publice din Anglia şi din America ar fi putut fi convinse că trebuia pornit război împotriva fostului aliat sovietic fiindcă nu făcuse alegeri libere în Polonia şi în România? E de neconceput. Americanii n-au renunţat niciodată la ideea de a impune în lume leadership-ul lor şi de a-i respinge pe sovietici până în graniţele lor. Vor fi crezut că le vor trebui vreo patru-cinci ani. Le-au trebuit patruzeci şi cinci!”
Radio Europa Liberă devine arma cea mai eficientă a Occidentului în lupta ideologica împotriva blocului comunist est-european. Vreme de câteva decenii, de la München, soseşte pe calea undelor singura noastră legatură cu libertatea.
Malta ‘89
Summitul maltez îi aduce pe Bush Senior şi pe Gorbaciov faţă în faţă, la începutul lui decembrie 1989. Să ne imaginăm momentul ca pe punctul culminant al unei partide de şah între doi coloşi. Unul mută decisiv, celălalt trebuie să se recunoască învins. E lumea lor, a celor mari. Ei fac regulile, ei impun direcţia în care se deplasează toţi ceilalţi. După 45 de ani, ieşim de sub cizma lui Stalin, propulsaţi de un bobârnac de la unchiu’ Sam.
PCR dă jos portretele de pe pereţi, decupează steagul şi schimbă imnul. Atât! Aceia dintre români care nu adormiseră cu totul în deceniile roşii înţeleg caracterul superficial al schimbării şi reacţionează. Ei aleg să rămână în stradă, să ceară extirparea cancerului comunist. Sunt măturaţi efectiv de către Frontul Salvării Naţionale, prin metoda brevetată în noiembrie ‘45 de Frontul Naţional Democrat. PCR, ca să nu ne mai încurcăm în Fronturi. Iliescu foloseşte până şi expresiile preferate ale înaintaşilor săi ideologici: protestatarii sunt nişte “huligani”, “bandiţi”, “elemente reacţionare”. Sediile partidelor politice istorice sunt distruse. Sună cunoscut?
Deşi continuă să guverneze ţara, PCR nu mai poate îngrădi libertăţile cetăţeanului de rând aşa cum o făcea înainte. Sau poate că nici nu îşi mai doreşte asta. Poate că dezlănţuirea pseudo-capitalismului făcea parte din plan. În haosul astfel creat, nomenclatura comunistă şi-a putut împărţi întreaga pradă. Contextul social-politic instaurat face posibil ca, în ‘96, altcineva decât comuniştii să câştige alegerile şi implicit guvernarea. Securitatea rămâne însă pe poziţii şi dirijează în concordanţă cu interesele proprii. Ba chiar încearcă o nouă lovitură de stat, prin intermediul aceloraşi mineri. Preşedintele Constantinescu iese din scenă batjocorit şi admite că Securitatea l-a lichidat. Urmează un nou mandat PCR care, între timp, s-a mai lepădat de câteva titulaturi oficiale: PDSR, PSD. Poate poate nu mai reţine nimeni cine sunt şi ce-au făcut.
În prezent acelaşi PCR guvernează România, cu menţiunea că oamenii săi au reuşit să se divizeze şi să creeze o întreagă reţea de partide politice. Se numesc conservatori, liberali, români mari, dar când se pune problema legii condamnării crimelor comunismului îşi dau arama pe faţă. Partide diferite, interes comun. Sub aceeaşi mască a democraţiei, de care s-au folosit în ‘45 ca să preia puterea, comuniştii conduc şi acum destinele ţării. Singurul lucru care îi împiedică să-şi reia vechile practici este valul impus de cei mari. Dar să nu ne facem iluzii: dacă mingea ar sării mâine înapoi în terenul ruşilor, bătrânul Iliescu şi aparatul său de represiune ne-ar trimite, într-o clipă, înapoi la ascultatul radioului în surdină, în beznă.
Acceptare, nu resemnare
Ca peste tot în lumea asta, şi în România realitatea ia conturul oamenilor care o populează. Dimensiunea spaţiului românesc contemporan este dată de construcţia morală şi mentală a generaţiilor care coabitează astăzi în această parte a lumii. Ori una dintre aceste generaţii, chiar cea conducătoare, poartă amprenta stalinistă. Pe şleau, la ce ni s-a întâmplat nouă, românilor, în ultimii 60 de ani, nu ne-am putea afla nicăieri altundeva decât aici. În lumea pe care am încetat să o mai înjur, pentru că încep să o înţeleg.