it’s all in your mind…

Securiştii între ei

Singurele clipe ce ne prilejuiesc o privire dincolo de cortină sunt acelea în care o lichea o supără rău de tot pe alta. Atunci se iscă puţin curent, muşamaua e împinsă într-o parte, iar prin crăpătură, pentru câteva secunde, ginim călăii. Ei sunt oamenii care, înainte, n-au stat la cozi, ci doar le-au inventat pentru noi. Şi tot ei sunt oamenii cu care defilăm în continuare.

http://www.gsp.ro/stire/dragomir-nu-e-strain-de-nici-o-nenorocire-din-fotbalul-nostru-84993.html

Pe Dealu Negru (de supărare)

Următoarele rânduri au fost scrise cu calm şi luciditate, la supărare, nu la nervi. Limbajul folosit poate leza cititorul, aşa că acesta este un avertisment. Continuarea lecturii nu impune autorului nici o răspundere de ordin moral.

Digerăm tacticos nişte rahat. Nu facem scandal. Mămăliga nu explodează. Doar fâsâie din când în când.

Sunt în Dacos, nu în Transmixt. Cine circulă cu autobuzul ştie că ăsta e deja semn de civilizaţie. Piaţă concurenţială, avantaj consumator. Doar că Dacosul staţionează pe Dealu Negru, în loc să gonească pe vreo autostradă.

Nu-i bai, nu ne grăbim nicăieri. Nici n-ar avea rost, din moment ce e clar că nu ajungem. Că nu putem ajunge. Nu noi. Probabil că suntem datori să parcurgem drumul, chiar dacă ştim că nu prindem ziua intrării în rând cu lumea civilizată. Totul e să fim lăsaţi în pace, să nu ne mai abată nimic de la drum. Să nu ne mai penetreze (fută) nimeni anal (în cur) măcar vreo 200 de ani legaţi. Să aibă “nişte ţărani” vreme să îşi crească progeniturile cu Adria, să tragă şi progeniturile lor nişte progenituri şi tot aşa până face unu’ saltul către cola. Coca cola.

Deh, libertatea nu se învaţă repede. Şi mai lăsaţi-i naibii de unguri, cehi şi polonezi, că ăştia nu i-au avut pe Iliescu şi Vadim. Să ne fie ţărâna uşoară.

Disclaimer:
Textul de mai sus este o satiră. Orice asemănare cu personaje sau branduri din realitate este pură coincidenţă.

Later edit:
NOT!!!

Latest edit:
Oful a fost vărsat în timpul unei călătorii cu autobuzul între Bucureşti şi Sibiu şi s-ar mai fi putut numi “300 de km în 8 ore”.

Din ciclul “niciodată nu spune niciodată”

Un fel de “niciodată nu spune indiferent ce se va întâmpla“, indiferent de starea de spirit.
Mare echipă mare antrenor, auzi la mine. Bun, am zis-o sub imperiul meciului cu azzurii, o susţin! Nu-mi retrag cuvintele. Nuanţez.
Am spus că băieţii ştiu fotbal. N-am zis şi că ar fi sănătoşi la cap. Cel puţin nu suficient cât să intre cu Olanda cu alt plan decât acela de a obţine un egal. ÎNTRE ITALIA ŞI FRANŢA! Practic Piţi a ajuns să creadă atât de mult în defensiva lui încât şi-a imaginat că poate obţine un egal alb în meciul paralel.

Şi apoi am mai reţinut perla lui Fl. Petre: “Din păcate nu am avut noroc”. Vai mama noastră, dacă nici noi n-am mai avut noroc… Mă gândesc la meciul cu Italia când spun asta, la greşala asistentului, la penaltiul corect dar uşor acordat de Henning Ovrebo. Cât despre partida cu Olanda, acolo nu norocul ne-a lipsit, ci nişte faze de poartă. Hara-kiri şi noapte bună.

Nimic nou pe frontul de sud

Nici o surpriză la sud de Sicilia: maltezii ţin cu Italia.
Iar englezii sunt nepăsători, se prefac dezinteresaţi de Euro. Însă când pe ecran rulează masacrul olandez asupra duşmanului istoric Franţa, se opresc la uşa liftului şi-şi trimit nevestele singure în camere. Nici un supus al Reginei nu poate refuza un meniu atât de ispititor: les Bleu în sânge, cu sos de portocale mecanice.

Îmi sună mobilul a “meciu’ ăla durează o veşnicie???”. E târziu şi am exagerat cu talk-showul de pe Rai Uno. Italienii o dau după arbitru, dar ştiu că trebuie să-şi ia antrenor. Aşa ca Piţi, par exemple. Mare antrenor, mare echipă. Indiferent ce se va întâmpla marţi cu Olanda, mulţumesc România! Am cântat imnul în mijlocul maltezilor. Zâmbeau. La final n-a mai fost zâmbetul lor. Sper să nu mă otrăvească dimineaţă, la micul dejun.

Curaj găină

Ne-am bucurat ce ne-am bucurat după egalul alb cu Franţa, am zis un Doamne-ajută că n-am debutat cu o înfrângere, dar ar cam fi momentul să ne întrebăm ce vrem de la aceste europene. O să încingem o horă în piaţa din centrul oraşului dacă facem 3 puncte dar nu mergem în sferturi? Ne vom simţi împăcaţi cu ideea că nu ne-a bătut nimeni în grupa morţii? Greu de crezut. Şi atunci ne mai rămâne varianta de a scoate dosu’ din poartă şi de a trece şi noi de linia orizontală care marchează centrul terenului. Sigur, e riscant, poţi mânca bătaie când ieşi la joc în faţa lui Toni şi Van Nistelroy, dar măcar ştii că ai încercat.

Deocamdată digerăm mulţumiţi punctul luat din întâlnirea cu francezii, despre care ne place să credem că au dansat cum le-am cântat noi, fapt probat şi de imaginile surprinse de către trimisul nostru special la Euro, RaduH :P

Get the Flash Player to see this player.

Houston, we have a problem

Când tocmai ne făcusem iluzii că am avea o şansă la calificare, a venit Olanda să ne demonstreze că e în stare să omoare Moartea fotbalului.

Doar că o asemenea ispravă nu stă la îndemâna oricui, cu atât mai puţin cu cât nu ştim dacă e posibil să dobori Italia fără ajutorul unui asistent miop şi a unui portar tip jack-van-der-box, beneficii de care, să mă ierte Lobonţ, e puţin probabil că ne vom bucura.

Şi iată-ne ajungând la concluzia că tocmai am făcut un 0-0 cu cea mai puţin odioasă dintre adversarele de la Europene.

Voila

L-aţi văzut pe Chivu în momentul intonării imnului?

Răgea ca un leu, iar pe chip i se citea trufia conchistadorului care tocmai debarcase pe dreptunghiul verde şi se pregătea să colonizeze populaţia băştinaşă de abidali şi toulalani.

În ochi îi sclipea bucuria de a fi prezent acolo, de a se afla în pielea lui, recunoştinţa pentru oportunitatea de a urla un “Deşteaptă-te române” în inima lumii civilizate. Măcar de s-ar deştepta…

Apoi, din secunda în care balonul a fost mişcat întâia oară de pe bucata de var din centrul terenului şi până când s-a întors cuminte în braţele lui Mejuto Gonzales, o oră şi jumătate mai târziu, Chivu a fost cel mai lipsit de complexe dintre galbeni, cel mai dezinvolt şi mai curajos atunci când a avut balonul la picior.

Inspiraţi de căpitan, băieţii au jucat tactic perfect, răspunzând vicecampioanei mondiale obraznic, sec: je m’en fiche!

La domeneci

Stimaţi compatrioţi,

Nu vă cere nimeni să fiţi altcineva decât sunteţi. Bănele, nu aşteptăm de la tine să fii mai bun decat Malouda, Guriţă, Raţuşcă, nu suntem ipocriţi, ştim că Sagnol şi Abidal sunt mai buni decât voi. Nu aşteptăm de la voi victoria şi nimic altceva. Sigur că dacă veţi câştiga ne veţi propulsa direct în artezienele oraşelor, dar un rezultat bun deseară, împotriva Franţei, nu este singurul lucru din lume pentru care v-am aplauda, nu este unicul mod de-a ieşi cu capul sus de pe teren. Aveţi lupta! Aveţi şansa de a lupta până la epuizare! Alergaţi ca şi când e ultimul vostru meci. Ca şi când în seara asta vă luaţi rămas bun de la fotbal. Jucaţi cu atitudinea de la Constanţa împotriva Cehiei, cu răutatea şi încrâncenarea din dubla cu Olanda. Sacrificaţi-vă din nou şi vă vom iubi. Indiferent de rezultat.

Chivu s-a accidentat! E mâna lui Băsescu?

Doar o minte îngustă ar putea respinge un produs jurnalistic pe motiv că provine din trustul de presă al lui x sau y. De acord, există premize ca acel produs să fie alterat de intenţiile neortodoxe ale patronului, însă o atitudine de respingere nu se poate fonda pe bănuieli. Nu dacă eşti un om cu mintea deschisă. Adică în redacţia aia chiar ar putea lucra nişte oameni serioşi.

Realitatea TV, spre exemplu, trece zilnic testul personal al suspiciunii de apartenenţă la un interes obscur. Desigur, nu-mi imaginez că Sorin Ovidiu Vântu patronează postul de televiziune din imboldul sincer de a informa corect societatea românească prin intermediul ştirilor prezentate de Prelipceanu. Până la urmă el este însuşi domnul “dormiţi liniştiţi, FNI veghează pentru dumneavoastră”. Important e că din materialul editorial al postului nu transpiră intenţii vădite, gen Sinteza Zilei de la Antena 3 - scuzaţi-mi majusculele - în rest Justiţia să-şi facă datoria, nu mă interesează Vântu. Omul nu pare a se băga cu pixul peste textul jurnalistului şi asta e tot ce mă interesează în contextul acestei discuţii.

Gazeta Sporturilor, parte a trustului Impact patronat de Voiculescu aka Felix, a trecut şi ea acest test al credibilităţii jurnalistice. Timpul verbului a trece nu este întâmplător. Mereu am apreciat acest cotidian de sport ca pe unul dintre puţinele lucruri făcute cu profesionalism, la standarde occidentale, în România. În ultima perioadă însă îndoiala a început să mi se strecoare în suflet. Asta după ce în ziar, sau cel puţin în ediţia sa online, şi-a făcut apariţia Victor Ciutacu. Interviul publicat de gsp.ro pe 6 iunie 2008, unul impresionant ca amploare - aspect irelevant, menţionat ca fapt divers - mă face să mă întreb dacă Tolontan mai citeşte ziarul la care ocupă o poziţie cu vizibilitate.

Am în continuare încredere în omul şi jurnalistul Cătălin Tolontan, văd în apariţiile lui Ciutacu un accident, însă nu voi ezita să întorc spatele Gazetei, aşa cum am făcut cu ProTVul, în ziua în care mă voi trezi cu vreun editorial semnat Valentin Stan sau cu vreo rubrică păstorită de Mihai Gâdea şi Ion Cristoiu. Cătălin Tolontan, aşa cum l-am perceput eu, nu şi-ar asocia numele sau imaginea cu Valentin Stan.

Întrebări

Oamenii de nimic din lumea asta pot fi clasificaţi, între altele, astfel: există oameni de nimic “obişnuiţi” şi mai există animale.

Celor din prima categorie le poate fi temperat elanul distructiv cam în orice societate. Cu animalele însă nu e întotdeauna uşor. Pe C. Vadeem Two Door l-a potolit doar comunismul. În neocomunismul contemporan îl regăsim dezlănţuit.

Şi acum întrebările:

1. Cine sunt oamenii care, mandat de mandat, îi facilitează acestui element şi partidului său toxic intrarea în Parlament?

2. Care este profilul psihologic al individului votant al Vadeem/PeReM ?

3. De ce nu există medicamente care să vină în ajutorul votanţilor PeReM, pentru a-i ajuta să-şi corecteze această deviere de comportament?

4. De ce votantul PeReM nu este convins de platforma politică a partidului geamăn PCR, aka PeSeDe? Este acesta din urmă o variantă prea “light” pentru fostul securist, actualmente pensionar de lux şi votant PeReM?

5. Dacă Vadeem şi Ilie Escu vor ajunge la un moment dat, în viitorul oricum mult prea îndepărtat, în nişte borcane de formol, la Antipa, nemaiputându-i vota pe aceştia, ce mod de a mai nenoroci societatea românească va mai găsi votantul PeReM/PCR?

Şi două observaţii:

1. Aceste rânduri au fost inspirate de cea mai proaspătă găleată de lături, deversată de Vadeem Two Door în direct la postul public de televiziune, în capul plătitorilor de abonament impus cu forţa, în emisiunea lui Liviu Mihaiu din această săptămână.

2. Aş fi avut câteva întrebări şi pentru votanţii PNG, dar înteleg că în singurul loc unde aş fi putut găsi răspunsuri, la spitalul de Psihiatrie, nu există încă o conexiune la Internet, aşa că îmi economisesc energia.

Fură nemţeşte

Cei care îşi imaginează că furtul este patentat în România, dar şi cei ce cred că dacă eşti vest-european ai vreun cromozom al cărui adn te împiedică să furi, să se aşeze şi să inspire adânc. Domnilor, se fură peste tot.

Până şi în furt există însă un coeficient de civilizaţie. Poţi să furi într-o manieră civilizată, sau poţi face asta în cel mai balcanic stil cu putinţă. Aşa se face că gradul de civilizaţie sporit al germanilor, în comparaţie cu cel al românilor, m-a determinat să votez în continuare germani la conducerea urbei.

Cum dom’le, nu aveţi nişte români capabili acolo, la Sibiu, pe care să-i delegaţi administratori ai oraşului??, mă întreabă sideraţi piticii. Ăăăăăm… nuuuuuu! Sau dacă există specia asta de români - şi există - nu avem consemnări oficiale a depistării ei în sfera politică a urbei. Altfel, domni care să ne propună şosea de centură au mai fost. Îmi vin în minte două nume: Dam Condoorat, despre care îmi amintesc că a mai fost primar în oraş, lucru complet inexplicabil - că îmi amintesc - pentru că nu s-a văzut nimic în urma domniei sale, dar şi un anume domn Chi N Drea, candidatul PCR, căruia eu şi părinţii mei (PENSIONARI!!!) îi suntem recunoscători pentru o sesiune de râs în hohote, provocată spontan de lecturarea epistolei electorale a domniei sale către pensionarii sibieni.

O ultimă observaţie, în atenţia turiştilor străini - a se citi “turiştilor bucureşteni” - care vizitează Sibiul: nu, contrar bănuielilor dumneavoastră, fondate de altfel, primarul Johannis nu are firmă de sensuri giratorii.

Song. Love Song.

În topul celor mai bune… 10 (?!?!) piese ale anului curent, top pe care nu-l voi alcătui niciodată, pentru că a spune despre un cântec excelent că e mai bun decât alt cântec excelent mi se pare dovada unui subiectivism exagerat, din acest clasament aşadar nu ar putea lipsi, sub absolut nici un pretext, “Love Song” al Sarei Bareilles.

Şi pentru cei care cred că muzica live e ca prăjitura cu rabarbăr a mamei, adică imposibil de înlocuit cu tvEuri…