Nu o lăsaţi să moară
Micuţa din imagine şi din imagini suferă de o boală infecţioasă numită uzual jigodie. Locatarii blocurilor din zona petecului de iarbă unde caţeluşa şi-a găsit adăpost o aud pe micuţă plângând toată ziua şi, mai ales, toată noaptea.
Poate că nu toata lumea îşi poate imagina cum sună plânsul unui caţeluş de câteva luni, în liniştea nopţii: îţi frânge inima. Boala îi atacă sistemul nervos şi îi provoacă stări convulsive. Este o suferinţă enormă pentru un pui atât de mic şi vulnerabil.
Medicul veterinar care a consultat-o îi dă şanse mici de supravieţuire, cu o excepţie: dacă i se administrează un tratament special destinat combaterii jigodiei, caţeluşa poate supravieţui. Tratamentul nu este tocmai uşor de procurat sau ieftin şi trebuie comandat de la Bucureşti, însă un grup de oameni sunt dispuşi să depună eforturile necesare pentru a facilita micuţei accesul la acest tratament. Problema ţine de ce se va întâmpla cu caţeluşa în timpul tratamentului şi dupa acesta. Ea nu poate să rămână pe stradă, întrucât riscă să se îmbolnăvească din nou.
Dacă este cineva dispus să devină stăpânul acestei căţeluşe, îl/o rog să mă contacteze la valentiniliu at yahoo punct com.
Later edit:
Am discutat din nou cu veterinarul pe tema asta şi mi-a spus să nu îmi mai fac iluzii, pentru că starea convulsivă este caracteristică ultimei faze a jigodiei şi că, în stadiul acesta, nu se mai poate face nimic pentru căţeluşă. Pe de altă parte, un vecin mă întreba în dimineaţa asta ce are câinele, după care mi-a aruncat un “mă interesez eu şi aflu numărul de telefon de la hingheri, că nu mai putem sta aşa…”. După 3 nopţi în care n-a putut dormi de plânsul căţeluşei, după 3 nopţi în care tot ce a facut în privinţa acestei probleme a fost să spere că potaia o să moară, ca să se poată odihni şi el, după 3 zile şi 3 nopţi de stat şi aşteptat ca problema să se rezolve cumva, de la sine dacă se poate, românul meu s-a hotărât să acţioneze: cheamă hingherii.
Într-o zi o să stau pe o bancă, undeva în Canada, Marea Britanie sau orice altă ţară în care comunităţile locale acţionează în privinţa problemelor pe care le întâmpină şi o să îmi amintesc cu amărăciune de tot ce mi s-a întâmplat în tinereţe, într-un început amar de toamnă, într-o lume condamnată de propria-i indolenţă, în care oamenii îşi fac câte 3 seturi de cruci de câte ori trec pe lângă o biserică, dar tolerează fără nici o problemă mizeria şi suferinţa din jurul lor.
6 Comments to Nu o lăsaţi să moară
Si totusi, se mai poate face ceva pt catelusa? Mai are rost sa incerc in stanga si in dreapta sa gasesc o solutie a adapostului?…
Doamne, uneori, oamenii sunt mai caini decat cainii!
Multumesc pentru intentie.
Nu, din pacate nu se mai poate face nimic. Catelusa a murit.
Îmi pare foarte rău. Abia acum am văzut postul tău. Căţeluşa trebuia dusă la un veterinar imediat ce a început să schelălăie, ar fi avut o şansă :( Dacă mai vezi cazuri de genul ăsta, contactează-mă, cunosc un veterinar cu un suflet foarte mare, care ajută gratis căţeii vagabonzi.
Şi ca să plec şi eu un pic de la subiect, dar tot cu o mare tristeţe, te întreb: de ce toţi oamenii care ştiu cum ar trebui să stea lucrurile aranjate ca lumea să fie mai bună, pleacă în altă ţară?
Adela,
Am dus catelusa la medic la prima ora a diminetii, dupa ce in cursul noptii am incercat, fara succes, sa “deranjez” un veterinar cu problema mea. Probabil insa ca si daca ar fi vazut-o un medic in acea noapte, sansele ei tot mici ar fi ramas, intrucat cineva a plasat-o sub geamul meu cand era deja convulsiva si plangea fara intrerupere.
Cat despre celalalt aspect, nu pot vorbi decat in numele meu: uneori ma simt coplesit de dimensiunea raului si nu vad nici o cale de iesire din situatia in care ne aflam, desi se spune ca mereu exista una. Aproape totul e pe dos in tara asta si cel mai grav este ca foarte putini inteleg de ce.
Chiar daca ar fi fost doar in faza incipienta a bolii, sansele supravietuirii acestei boli sunt extrem, extrem de mici, mai ales in cazul unor bieti maidanezi subnutriti si hingheriti la propriu si la figurat.
Important totusi pentru biata catelusa este ca a vazut un suflet langa ea care a iubit-o. Conteaza enorm pentru bietii caini abandonati si ignorati de societate.
Adela, suntem multi care nu mai putem duce in spate cruzimea oamenilor din jur si fiecare incercam sa ne gasim refugiul nostru pentru a nu claca nervos.
Doare societatea romaneasca, doare atat de tare, incat fiecare zi e o lupta pentru a gandi pozitiv.
Mult succes, valentin.
@anonim
multumesc pentru incurajari
September 15, 2008