it’s all in your mind…

Living Planet 2008

Până în urmă cu cinci minute sintagma Ecological Footprint nu-mi spunea nimic. A început să mă intereseze însemnătatea ei abia când am aflat că oamenii consumă anual cu 30% mai multe resurse naturale decât poate Pământul regenera. Asta spune raportul Living Planet pentru anul 2008, acelaşi care mai afirmă că în 2030 am putea avea nevoie de două planete precum Pământul pentru a ne susţine actualul mod de viaţă.

Poate că elveţienii de la WWF International, realizatorii acestui studiu, se înşală. Dar dacă au dreptate?

Modelul societăţii de consum, la care am aderat cu ochii închişi, ne-a transformat într-un imens roi de lăcuste. Cumpărăm tot ce prindem, cu banii noştri sau cu ai băncii creditoare, din necesitate sau pur şi simplu din elan colectiv. Când toată lumea e la mall, tu unde naiba să te duci?! Ce telefon mobil să-ti mai iei?! Ce maşină sau apartament să mai cumperi cu credite pe 5 sau 50 de ani?!

Până la urmă s-ar putea ca actuala criză economică mondială să fie şansa evadării noastre din consumism. Banca nu-ţi va mai împrumuta bani aşa uşor, tu nu-ţi vei mai cumpăra lucruri pe care de fapt nu ţi le permiţi. Te vei enerva, dar vei supravieţui şi, în plus, poate că atunci vei avea răgazul să te gândeşti şi la alte lucruri. Când ai plantat ultima dată un copac? Câti ani vei avea în 2030?

http://assets.panda.org/downloads/living_planet_report_2008.pdf

http://www.hotnews.ro/stiri-mediu-4995887-raportul-living-planet-2008-lumea-indreapta-spre-dezastru-ecologic-mult-mai-grav-decat-criza-economica-globala.htm

http://news.bbc.co.uk/2/hi/uk_news/7403989.stm

PNL: de la liberalism la socialism pervers

“Nu se poate face la infinit capitalism fără capital”
Călin Popescu Tăriceanu, despre criza financiară internaţională.

Când îl vezi cât e de cerebral, atunci şi acolo unde raţiunea şi moralitatea nu contravin intereselor lui…
Domnule Tăriceanu, ce bine ar fi dacă aţi extrapola puţin raţionamentul acesta al dumneavoastră:

Nu poţi face justiţie cu mafioţi şi cu marionete ale acestora

sau

Nu poţi face democraţie cu comunişti

Emil Hurezeanu

“Ce se întâmplă la noi de aproape 20 de ani? Membrii clasei politice sunt calificaţi, în primul rând, prin faptul că au reuşit să rămână în interiorul ei. La dreapta, la stânga sau la extreme, puţin a mai contat, atâta vreme cât democraţia a fost rezultatul unui bing-bang care a zburătăcit personalul comunismului de stat în cele patru zări ale cameleonismului individual şi ale oportunismului de conjunctură.“

Cineva mă întreba ieri de ce oamenii suspecţi de competenţă şi integritate au părăsit sau planifică să părăsească România. Un răspuns la această întrebare se găseşte în articolul semnat astăzi de Emil Hurezeanu în Cotidianul. Echilibru şi clarviziune din partea unui om competent care după ‘89 s-a întors, nu a plecat şi care, prin simpla sa prezenţă în peisajul cotidian românesc, conferă o minimă doză de încredere în aceea că, într-o zi, bunul simţ va ajunge să caracterizeze şi colţul acesta de lume pe care îl numim generic “acasă”: Politică şi antipolitică.

Azi în Timişoara, mâine… mă trezesc târziu că e sâmbătă

Ce ironie!

După 19 ani în care ni s-au întâmplat tot felul de rahaturi, scuzaţi-mi franceza, de la bănci şi fonduri de investiţii devalizate la escrocherii cu jocuri piramidale, de la privatizări frauduloase la corupţie generalizată, după 19 ani în care la conducerea statului s-au rotit aceleaşi figuri stigmatizate de era comunismului,

Într-o ţară în care două bătrâne fac puşcărie pentru o mână de pământ, în timp ce un membru de partid huzureşte bine mersi la adăpostul scutului uman făcut de anturajul său politic în faţa justiţiei,

Într-o ţară în care doi părinţi îşi strâng copilul mort la piept, după un maraton sinistru între spitale ce-i refuză puştiului dreptul la viaţă,

Într-un colţ de lume în care orice tânăr se poate numi absolvent de facultate, în schimbul sumei corecte, indiferent de coeficientul său de inteligenţă,

Într-o ţară din care cei în putere pleacă pentru a câştiga mai mulţi bani altundeva, iar cei neajutoraţi mor cu zile,

Aşadar, într-o ţară în care un om normal ar avea cam un miliard de motive să iasă în stradă, după 19 ani, românii au înţeles în sfârşit că trebuie să protesteze, peeeeeeentruuuuu căăăăăăăăă… echipa de fotbal Timişoara a fost depunctată. De asta!

Uite de asta mi se întâmplă uneori, când mai aud despre câte o mârşăvie la adresa noastră, a românilor, să zâmbesc satisfăcut: ne-o merităm tată!

Radio Free Your Mind

Europa Liberă şi Vocea Americii au încetat să mai emită în România. Misiunea celor două s-a încheiat aici, deşi comuniştii pe care i-au înfierat timp de câteva decenii sunt în acelaşi loc în care se aflau şi pe vremea… lor. La putere.

Mult, puţin, atât s-a putut face în această privinţă.

Acum că nu(?) mai avem nevoie de radiourile ce (nu) ne-au scăpat de comunişti, (nu) ne dăm seama că ne trebuie un radio care să ne scăpe de mitocani. Ce grilă de programe va combate infecţia cu burtoşi posesori de lanţuri şi bmwuri seria 5? Ce fel de propagandă în ultrascurte va smulge România din braţele interlopilor, a politicienilor corupţi, a presei de scandal (şi senzaţional)?

Ce fel de radio ne va scăpa de propria ignoranţă, nepăsare, pasivitate? Vocea cui, care Europă ne vor elibera de “înainte era mai bine”, de “oricum noi nu putem schimba nimic”?

Presa, între Balcani şi Canalul Mânecii

Două exemple, pe cât de succinte pe atât de concludente.

Birmingham, februarie 2008. Fundaşul gazdelor, Taylor, îi amputează piciorul lui Eduardo de la Arsenal la nivelul gleznei. Live şi fără anestezie. Sky, televiziunea care transmite meciul, nu oferă nici măcar o reluare a fazei.

Târgu Jiu, august 2008. Piţurcă Junior îl accidentează grav pe argeşeanul Cîrstoiu: fractură de peroneu. Titlul primei ştiri de pe pagina de internet a celei mai citite publicaţii de profil din România este “Piţurcă i-a rupt piciorul unui adversar. Vezi VIDEO!”.

Las’ că merge ş-aşa

Nu ştiu ce e mai lamentabil, să te cheme Galatasaray şi să te prezinţi la un meci pentru calificarea în Liga Campionilor cu jucători nepregătiţi să alerge 90 de minute, sau să te cheme Steaua şi să introduci într-o partidă de asemenea importanţă un jucător care, 4 zile mai devreme, se afla la o diferenţă de fus orar de 8 ore.

Problema Galatei mă face sa ridic din sprânceană mirat, dar până la urmă e treaba lor, pot trăi cu asta. Cu Steaua e altfel: încep să cred că nu mai merită urmărită. Pentru că dacă îi iese ceva bun se cheamă întâmplare - vezi Nicoliţă: sunt 50% şanse să lovească mingea bine - iar dacă iese prost se cheamă management la Steaua. Când conduci un club după ureche, fără o viziune clară şi fără oameni pricepuţi la aşa ceva, pur şi simplu nu mai meriţi atenţie. Nu meriţi să mai fi urmărit, nu îţi mai câştigi patima suporterilor. De ce să mai dau doi bani pe ce se întâmplă cu echipa asta, daca ceea ce se întâmplă e stabilit de hazard?

Imaginaţi-vă ultima săptămână a lui Toja. Şi-a cinstit foştii colegi într-un bar din Dallas, s-a urcat în avion, a ajuns într-un colţ al lumii despre care nu auzise până acum o lună, s-a odihnit ca unul care vine de la GMT - 6 la GMT + 2, a dat două ture de teren, a schimbat 3 pase cu Lovin şi, surpriză, a intrat titular în manşa tur a unei duble pentru Liga Campionilor. Uitaţi de relaţii de joc, de oboseală, de adaptare, de profesionalism sau alte concepte depăşite. This is Ghencea.

Doar cu buletinul

Din ciclul “mă împrumut, deci exist”, românul s-a băgat dator la bănci mai des decât şi-a cumpărat săpun. Statistic vorbind. Nu avem nici un dubiu, a lua un credit de la bancă a devenit un sport naţional în România ultimilor ani. Numai că băncile, ca societăţi de caritate ce nu sunt, au profitat de ignoranţa noastră şi ne-au servit bani în condiţii imposibile. Astfel, cetăţeanul nostru, turmentat de aparatul bancar aparent capitalist, dar lipsit, în realitate, de orice fel de minime reglaje specifice unuia funcţional, s-a băgat la datorii pe 20-30 de ani fără să-i pese că habar nu are ce sumă va rambursa băncii până la final. Dobânda poate să crească din varii motive, “cine Dumnezeu le-o mai înţelege formulele de calcul ăstora de la bancă?!”, comisioanele îşi pot modifica valoarea, pot apărea altele noi, pot depăşi uşor valoarea ratei efective, desigur toate acestea numai cu notificarea prealabilă a clientului: “VEZI CĂ ŢI-AI TRAS ŢZEAPĂ, ŢI-AM MAI PHOOTOOT UN COMISION! :-))))))))))))))”.

În acest context vine un domn de la Erste, jucător important în sectorul bancar internaţional şi face o afirmaţie:

“Acţiunile pe plan local ale băncilor nu se potrivesc cu strategia băncilor-mamă şi, din această cauză, există o tendinţă, în goana după cota de piaţă, de a pompa bani în buzunarele românilor într-un mod, nu zic iresponsabil, dar aproape iresponsabil”.

Sigur, preşedintele Erste Bank, Andreas Treich, “n-a zis”, dar încercăm noi să intuim: de fapt “aproape” iresponsabili sunt românii, care s-au împrumutat în actualele condiţii de perfectă opacitate. Nu ştii ce ai de rambursat băncii, dar vei începe să-ţi faci o idee atunci când vei fi lăsat în stradă, cu datorii calculabile transparent prin formula Datoria Iniţială - Valoarea Casei Tale Vândute Prin Licitaţie + Alte Comisioane Cu Care Te Vom Surprinde În Viitor.

Uite de asta merită salutată initiativa BNR, chiar dacă venită în ceasul al doişpelea, de a limita valoarea creditelor acordate populaţiei, prin aceea că băncile vor fi obligate a credita clientul în baza unui venit cu maxim 20% mai mare decât cel declarat la Fisc în anul precedent. Aşadar dacă în declaraţia de venit pe anul trecut ai scris 100 de milioane, în rubrica “venituri”, primeşti credit în raport cu un salariu anual de maxim 120 de milioane. Nu-ţi mai bate şefu’ la cap să-ţi dea o adeverinţă de salariu la mişto, nu se mai pune. Clar, vei fi nervos că nu mai iei bani nici de-o roabă, dar asta nu pentru că ar fi bancherii ai dracu’, ci pentru că nu îţi permiţi. Viaţa ta o să pară amară fără iluzia unui apartament nou sau a unei maşini puternice, pe care le-ai fi plătit tot nu, la Paştele Cailor, în condiţiile de creditare “iresponsabile” de demult. Nu-i nimic, poate aşa vei ieşi în stradă atunci când vei simţi că guvernanţii te iau peste picior.

Rechinii financiari, care şi-au deschis sedii la fiecare colţ de stradă, că sunt mai multe bănci decât pubele de gunoi în orice cartier din România, să se mai pregătească de un “cadou”: ANPC va iniţia o lege care va obliga banca la transparenţă totală în alcătuirea contractului de creditare. Fără steluţe în subsolul paginii, de tipul “banca îşi rezervă dreptul de a vă informa că a glumit cu cifrele de mai sus şi că dobânzile, de fapt, sunt altele, dar vi le comunicăm noi mai încolo…”. Fără comisioane care să apară, din neant, în toiul perioadei contractului. Fără dobânzi care să o ia razna, în sus, în lipsa unei formule clare de calcul a variaţiei, formulă în care toţi parametrii să fie cunoscuţi.

Sigur, toate aceste măsuri ale BNR şi ANPC, vin mult prea târziu pentru o droaie de români. Oamenii ăştia vor rambursa probabil de le va ieşi pe nas, fără ca cineva să îi poată ajuta. Ţi-a crescut un nou comision în contract? Taci şi-nghite şi când nu mai poţi spune-ne, te rezolvăm noi. Doar cu buletinul!

Scoate câinele din măcelărie, dacă poţi

Mi-aş fi dorit să povestesc despre cum s-a crizat poporu’ la Metallica, dar te lasă realitatea asta românească, îţi dă ea dreptul la propria ta agendă? Noooo, nici vorbă, pentru că se petrec nişte lucruri…

De la PSD PCR via Eliberadio:
“Vicepreşedintele PSD, Victor Ponta, susţine că este foarte posibil ca partidul său să depună, în toamnă, o moţiune simplă la adresa ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, dacă acesta îi va prelungi mandatul lui Daniel Morar. Potrivit lui Ponta, toţi liderii PSD sunt în favoarea depunerii moţiunii, deşi o decizie definitivă nu a fost luată încă în partid.”

De la PNL via Hotnews:
“Crin Antonescu, vicepreşedinte liberal, şi deputatul Relu Fenechiu, lider influent al partidului, se pronunţă făţiş pentru schimbarea lui Morar din funcţie, în timp ce alţi lideri liberali sunt în expectativă. Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, cel care va înainta propunerea pentru şefia DNA către preşedintele Traian Băsescu, evită să dea un răspuns clar.”

Acum priviţi clipul următor şi spuneţi-mi ce credeţi despre noua clasă politică, cea care urmează să-i succeadă celei formate în PCR înainte de 89, cea a cărei reprezentanţi de seamă sunt Victor Ponta şi Crin Antonescu.

http://www.youtube.com/watch?v=lhxYr6h0cOw

Not another Iliescu post

Duminică seara, la Realitatea TV.
Hurezeanu, Nistorescu şi Boda, alături de Melanie Jolie, speculează pe marginea retragerii lui Ion Iliescu din viitoarea luptă pentru Parlament.

“Fost mare lider comunist care se resoarbe în societate”, sună caracterizarea lui Nistorescu.
“Un om care şi-a marcat epoca, în bine şi în rău”, punctează şi Emil Hurezeanu.
“România poate să meargă înainte fără Ion Iliescu. Dar PSD-ul nu”, proclamă Iosif Boda.

Aşa a început ediţia de aseară a emisiunii “România Politică”, pentru a continua apoi prin canalizarea dezbaterii înspre aceleaşi întrebări pe care întreaga presă le adresează retoric de câteva zile: “mai trage Ion Iliescu PSD-ul dupa el, în condiţiile în care nu mai candidează pentru Senat?” sau “poate fi Ion Iliescu reperul moral de care are nevoie PSD?”.

Sunt la un pas de atac cerebral. Termopanu’ mi-a crăpat deja. Aş face bine să închid televizorul şi asta cât mai repede. Ion Iliescu, forţa de tracţiune şi reperul moral ale acestui partid toxic, născut din uterul purulent al PCR-ului şi ascuns sub masca social-democraţiei. Ion Iliescu, reperul moral. Nu vă vine să continuaţi cu “cel mai iubit dintre fii patriei”? Sau cu “strălucitul conducător”?

Problema cea mai mare este că aceste întrebări nu sunt paralele cu realitatea ci din contră, ele reflectă retoric un răspuns afirmativ. Da, Ion Iliescu este capabil să strângă voturi. Da, Ion Iliescu reuşeşte să convingă masele şi vorbim aici despre aceleaşi mase care condamnă corupţia politicienilor dar nu pot vedea că acest om a fost, vreme de două decenii, însuşi girantul corupţiei clasei politice româneşti. Da, Ion Iliescu este motorul care a propulsat PSD din 1989 încoace, iar acest lucru a fost posibil numai cu sprijinul acelora dintre noi care au pus ştampila peste rânjetul moscovit al tovarăşului Prim-Secretar. Prin urmare, drama românilor este că, înainte de ‘89, n-au avut libertatea unui vot democratic şi că, după ‘89, au avut-o.

Imobiliare frate!

Sigur că nu poţi locui în chirie o viaţă întreagă, sigur că nu poţi sta la mama până la 30 (?!?!) de ani, sigur că este firesc să îţi doreşti un apartament al tău, dacă nu chiar o casă, dar în orice condiţii?

Sigur că preţul unui apartament de 3 camere în zona Mall Vitan din Bucureşti este de 170.000 de euro pentru că acesta este preţul pieţei şi sigur că acesta este preţul pieţei pentru că există cumpărători. Dar cum de există cumpărători la asemenea preţuri?! Poate pentru că în ţara noastră există un număr de oameni care câştigă bani foarte uşor, prea uşor ca să le înţeleagă valoarea?! Sigur că dacă eşti cocalar şi conduci un Q7 alb nu ajungi să citeşti aceste rânduri, aşa că e inutil să-ţi spun ce înseamnă 170.000 de euro pentru cineva care câştigă bani într-un mod cinstit.

În acest context iată câteva cifre interesante oferite de hotnews.ro:

Pe larg aici.

Sincere felicitări, sincere felicitări…

Citez din revista “Pentru Patrie”, a Ministerului Administraţiei şi Internelor:

“În legătură cu mai multe articole apărute în presă privind achiziţionarea de către M.A.I. a unor autovehicule de teren marca Volkswagen Touareg, Serviciul Comunicare Publică a precizat, într-un comunicat, faptul că acest demers a fost impus de necesitatea asigurării, pentru toate structurile instituţiei, a unei mobilităţi cât mai mari, pentru îndeplinirea operativă a misiunilor specifice şi care să implice, în acelaşi timp, costuri cât mai reduse în condiţiile unei utilizări intensive.”

Felicitări vouă, tuturor celor ce plătiţi taxe şi impozite în România. Felicitări pentru achiziţie şi să le folosească sănătoşi.

Pe Dealu Negru (de supărare)

Următoarele rânduri au fost scrise cu calm şi luciditate, la supărare, nu la nervi. Limbajul folosit poate leza cititorul, aşa că acesta este un avertisment. Continuarea lecturii nu impune autorului nici o răspundere de ordin moral.

Digerăm tacticos nişte rahat. Nu facem scandal. Mămăliga nu explodează. Doar fâsâie din când în când.

Sunt în Dacos, nu în Transmixt. Cine circulă cu autobuzul ştie că ăsta e deja semn de civilizaţie. Piaţă concurenţială, avantaj consumator. Doar că Dacosul staţionează pe Dealu Negru, în loc să gonească pe vreo autostradă.

Nu-i bai, nu ne grăbim nicăieri. Nici n-ar avea rost, din moment ce e clar că nu ajungem. Că nu putem ajunge. Nu noi. Probabil că suntem datori să parcurgem drumul, chiar dacă ştim că nu prindem ziua intrării în rând cu lumea civilizată. Totul e să fim lăsaţi în pace, să nu ne mai abată nimic de la drum. Să nu ne mai penetreze (fută) nimeni anal (în cur) măcar vreo 200 de ani legaţi. Să aibă “nişte ţărani” vreme să îşi crească progeniturile cu Adria, să tragă şi progeniturile lor nişte progenituri şi tot aşa până face unu’ saltul către cola. Coca cola.

Deh, libertatea nu se învaţă repede. Şi mai lăsaţi-i naibii de unguri, cehi şi polonezi, că ăştia nu i-au avut pe Iliescu şi Vadim. Să ne fie ţărâna uşoară.

Disclaimer:
Textul de mai sus este o satiră. Orice asemănare cu personaje sau branduri din realitate este pură coincidenţă.

Later edit:
NOT!!!

Latest edit:
Oful a fost vărsat în timpul unei călătorii cu autobuzul între Bucureşti şi Sibiu şi s-ar mai fi putut numi “300 de km în 8 ore”.

Din ciclul “niciodată nu spune niciodată”

Un fel de “niciodată nu spune indiferent ce se va întâmpla“, indiferent de starea de spirit.
Mare echipă mare antrenor, auzi la mine. Bun, am zis-o sub imperiul meciului cu azzurii, o susţin! Nu-mi retrag cuvintele. Nuanţez.
Am spus că băieţii ştiu fotbal. N-am zis şi că ar fi sănătoşi la cap. Cel puţin nu suficient cât să intre cu Olanda cu alt plan decât acela de a obţine un egal. ÎNTRE ITALIA ŞI FRANŢA! Practic Piţi a ajuns să creadă atât de mult în defensiva lui încât şi-a imaginat că poate obţine un egal alb în meciul paralel.

Şi apoi am mai reţinut perla lui Fl. Petre: “Din păcate nu am avut noroc”. Vai mama noastră, dacă nici noi n-am mai avut noroc… Mă gândesc la meciul cu Italia când spun asta, la greşala asistentului, la penaltiul corect dar uşor acordat de Henning Ovrebo. Cât despre partida cu Olanda, acolo nu norocul ne-a lipsit, ci nişte faze de poartă. Hara-kiri şi noapte bună.

Întrebări

Oamenii de nimic din lumea asta pot fi clasificaţi, între altele, astfel: există oameni de nimic “obişnuiţi” şi mai există animale.

Celor din prima categorie le poate fi temperat elanul distructiv cam în orice societate. Cu animalele însă nu e întotdeauna uşor. Pe C. Vadeem Two Door l-a potolit doar comunismul. În neocomunismul contemporan îl regăsim dezlănţuit.

Şi acum întrebările:

1. Cine sunt oamenii care, mandat de mandat, îi facilitează acestui element şi partidului său toxic intrarea în Parlament?

2. Care este profilul psihologic al individului votant al Vadeem/PeReM ?

3. De ce nu există medicamente care să vină în ajutorul votanţilor PeReM, pentru a-i ajuta să-şi corecteze această deviere de comportament?

4. De ce votantul PeReM nu este convins de platforma politică a partidului geamăn PCR, aka PeSeDe? Este acesta din urmă o variantă prea “light” pentru fostul securist, actualmente pensionar de lux şi votant PeReM?

5. Dacă Vadeem şi Ilie Escu vor ajunge la un moment dat, în viitorul oricum mult prea îndepărtat, în nişte borcane de formol, la Antipa, nemaiputându-i vota pe aceştia, ce mod de a mai nenoroci societatea românească va mai găsi votantul PeReM/PCR?

Şi două observaţii:

1. Aceste rânduri au fost inspirate de cea mai proaspătă găleată de lături, deversată de Vadeem Two Door în direct la postul public de televiziune, în capul plătitorilor de abonament impus cu forţa, în emisiunea lui Liviu Mihaiu din această săptămână.

2. Aş fi avut câteva întrebări şi pentru votanţii PNG, dar înteleg că în singurul loc unde aş fi putut găsi răspunsuri, la spitalul de Psihiatrie, nu există încă o conexiune la Internet, aşa că îmi economisesc energia.

Cel mai penal dintre pământeni

S-ar putea să fi scăpat lecturii dumneavoastră, dar nu vă impacientaţi, suntem anunţaţi că va fi reeditat în 2010.

Prefaţă

Cel mai toxic individ din istoria fotbalului din România nu va fi dat uitării. Pentru că el nu moare, nici măcar nu se transformă. Rămâne acelaşi personaj caragialian, grotesc şi cabotin, care a guvernat o competiţie ce îl merită pe deplin. Scuzaţi termenul impropriu “competiţie”.

Mitică nu pleacă nicăieri. Rămâne aici, cocoţat pe dâmbul de găinaţ, amintindu-ne în continuu cine suntem şi de unde venim. Cu grimasele lui, cu expresia feţei sale atunci când disimulează, cu ochii bulbucaţi când ne spune câte zeci de milioane valorează Goian. N-o mai dăm după cireş, ieşim în faţă şi anunţăm răspicat că miliţianul universal Mitică Dragomir, hingherit momentan de o Justiţie aservită politicului, deci şi deputatului PRM Dragomir, va candida încă o dată la şefia Ligii aparent Profesioniste de Fotbal.

Poate că nu toată lumea înţelege care este efectul propagat asupra fotbalului de înlănţuirea - termen deloc accidental ales - mandatelor dragomiresciene. Să încercăm o explicaţie: imaginaţi-vă momentul Cernobîl ‘87 repetându-se zi de zi, vreme de 20 de ani. Acum e mult mai lesne de înţeles provenienţa unor exemplare ca cele proiectate ostentativ pe tubul catodic, sau cu cristale lichide, la ora ştirilor din sport, nu?

Stimaţi iresponsabili din fotbal, votaţi Dragomir 2010. Fără el în fruntea voastră, fotbalul romanesc ar fi ca o stână fără câini, ca muntele Găina fără fete, ca sifonul fără bule, ca ciorapii fără miros de picioare. La mai mare, tovarăşe Dragomir!

Ca un bun creştin

Deşi am ieşit de ceva vreme din postul Paştelui, spiritul creştin îmi este serios pus la încercare zilele acestea, în sensul că trebuie să mă abţin de la a mă bucura de răul altora. Îmi muşc buzele, îmi încleştez pumnii, trebuie să rezist tentaţiei de a zâmbi satisfăcut.

Şi ce dacă Societe Generale va anunţa marţi o cifră de afaceri pe 2007 mică precum cocoşatul lângă Notre Dame, din cauza găurii de 4,9 miliarde diametru, dată de bursierul Kerviel!… Pentru simplul motiv că îţi iau comision şi dacă te deplasezi pe trotuarul unde au ei bancomat, ori pentru că îţi împrumută bani pe care îi returnezi cu 150% dobândă, pentru asemenea lucruri ar trebui să ne bucurăm de răul lor?! Citesc ştirea şi mă lupt din răsputeri cu rânjetul care mi se instalează în colţul gurii.

Stăpânul Stelei, finanţatorul şi călăul ei, cel al cărui nume evit să-l scriu aici din raţiuni de igienă, este urmărit penal pentru o sacoşa. De bani. La câte găleţi, cu lătură, a aruncat el în stânga şi-n dreapta, ăştia şi-au găsit să-l ancheteze pentru o sacoşă. Tind să mă revolt, dar apoi îmi zic că e bine şi aşa şi râd tâmp în faţa televizorului. Mai citesc şi că i-ar vinde pe Goian şi pe Dică, dar nu vrea nimeni să-i cumpere. Păi dacă nu găseşte pe cineva care să şi-l dorească pe Dică, atunci să mituiască pe cineva să şi-l dorească pe Dică: “Ia d-’aci 4 milioane (foşnet de pungă de plastic de la Real, hipermarket, nu Madrid) şi cumpără-l pă Dică, daaaa????”.

Să nu ne bucurăm deci de răul altora. Pentru că nu în toate cazurile răul e pe măsura relelor lor.

I need a country to believe in, ’cause I don’t believe in my own…

Râdem şi glumim…

Dan Tapalaga despre o glumă care merge prea departe

Şi o întrebare pentru George, care privea astăzi cu o oarecare uimire încrâncenarea pe care o transmit atunci când vine vorba despre realitatea românească a zilelor noastre: pe tine nu te “macină” nimic citind lucruri ca cele despre care scrie Tapalaga?

Ţara mea, Republica Bananieră România

Desigur, există foarte mulţi români care cred că trăiesc în democraţie. Doar ce înseamnă democraţia, cu ce este ea sinonimă dacă nu cu libertatea. Şi totuşi, mai sunt şi români cărora le sunt interzise anumite libertăţi. Spre exemplu unii nu sunt liberi să trăiască.

http://www.adriangeorgescu.ro/2008/04/24/moartea-cu-cruce-rosie/

Liga I Aprilie

“Liga întâi aprilie” pentru că de 1 aprilie, anul acesta, cea mai mare păcăleală mi se pare suma licitată de Antena 1 şi RDS pentru drepturile de televizare a meciurilor de fotbal de la noi: 85 de milioane de euro, fără TVA. Aceştia sunt banii pe care cineva este dispus să-i plătească pentru o competiţie ce furnizează dueluri de tip Pandurii - Mioveni, campanii furibunde marca Becali atunci când Steaua nu e în stare să bată pe nimeni - vezi felul în care au ajuns la 3 puncte de CFR - sau protagoniste caraghioase în genul lui Dinamo, echipa cu cele mai îndelungate pregătiri pentru Liga Campionilor.

Evident, argumentul cecului de 85 de milioane îl constituie audienţa. Fotbalul românesc face audienţă, fără îndoială, pentru că ne propune în fiecare zi câte o furtună într-un pahar cu apă, mitocănie, scandal, amatorism, figuri interlope situate comfortabil deasupra legii şi, peste toate astea, pe CFR Cluj, excepţia care confirmă întreaga înşiruire.

Ştiu, pot fi bănuit că aş fi rapidist. Păi ori e asta, ori sunt doar unul care a scos şi fotbalul românesc de pe lista motivelor pentru care deschide televizorul.