Ce te-aş da cu capu’ de asfalt
Uneori bunul simţ e invers proporţional cu gabaritul maşinii
Văzând imaginile surprinse de Brylu, după momentul de confuzie provocat de întrebarea “cum poate fi cineva atât de nesimţit???”, după 10-15 secunde în care am privit în gol încercând să-mi imaginez ce fel de constituţie morală are o persoană capabilă de aşa ceva, după un cocktail molotov văzut cu ochii minţii izbind plafonul roşu, după toate astea m-am gândit să întreb: a văzut cineva un nesimţit mai mare decât ăsta?
Obrăznicie europeană
”Sunt efectiv mâhnit şi necăjit de faptul că în Raportul de ţară Comisia Europeană şi-a permis să critice Parlamentul României. Este pentru prima dată când Comisia îşi permite să atace un Parlament naţional fără ca în prealabil să-i ceară un punct de vedere pe un proiect şi este nedrept, întrucât nu a existat în această perioadă niciun fel de intervenţie a Legislativului în actul de justiţie”. Nicolae Văcăroiu, Preşedintele Senatului, 18 august 2008.
Trecând peste “mâhnirea şi necazul” pe care ni le provoacă faptul că astăzi, în anul 2008 după Hristos, Lenin, Gorbaciov şi Putin, pardon, în timpul lui Putin, încă mai stăm să analizăm şi să comentăm ce spune domnul Nicolae Văcăroiu, depăşind aşadar acest punct de minim pe graficul moralului propriu, ajungem să constatăm următoarele: veşnic tânăra noastră clasă conducătoare începe să prindă curaj, parcă odată cu înaintarea tancurilor sovietice în teritorii străine lor, până în punctul în care se stropşeşte la Occident, pe banii Occidentului: cine sunteţi voi, “măi animalilor”, să ne spuneţi nouă cum să facem justiţie?
Sigur că domnul Văcăroiu nu este la fel de mâhnit pentru statutul de organ de justiţie, conferit de Curtea Constituţională Parlamentului României. Pe undeva este firesc: a vota legi poate deveni atât de plictisitor la un moment dat, încat te încearcă o poftă nebună să evadezi. În trecut, spre exemplu, când un singur om avea responsabilitatea plictisului legislativ, iar ceilalţi puteau face liniştiţi pe justiţiarii, între pereţii Partidului Comunist Român. Of nea Nelule, nea Nicule, cât mai trebuie să duceţi în spate povara asta europeană, cât să mai plecaţi capul în faţa porcilor imperialişti de la Apus? Unde e socialismul înfloritor de altădată? Uite-l, se zăreşte la o palmă de noi! Azi bate pân’ la Tbilisi, mâine pan’ la Kiev şi, cine ştie, vorba aia, numa’ mâine nu-i poimâine!
Hai cu salvgardarea!
Ce te-aş da cu capu’ de asfalt
Ce te-aş da cu capu’ de asfalt dacă te-aş prinde când îmi ridici ştergătoarea de parbriz.
Ce te-aş da cu capu’ de asfalt dacă te-aş surprinde pliindu-mi oglinda laterală a “data viitoare când mai parchezi aici ţi-o rup”.
Ce l-aş da pe taică-tu cu capu’ de asfalt, că nu te-a trimis la şcoală, că nu a insistat să-ţi faci temele, să ţi se dezvolte capacitatea de înţelegere, să te dilaţi la orizonturile gândirii.
Dacă ai obiceiul de a-ţi marca teritoriul ridicând o ştergătoare de parbriz concentrează-te, o să scriu rar, să înţelegi: ştergătoarea aia e proprietate P R I V A T Ă, spre deosebire de locul pe care am parcat maşina, pentru care nu plăteşti nimic nimănui şi pe care îl revendici doar pentru că acolo ţi-ai parcat tu maşina în ultimii 10 ani.
Şi uite aşa am inaugurat o categorie nouă sub care, cu voia semenilor mei, sper să mă afişez cât mai rar.